Nou-venit la Cannes în Competiția oficială, regizorul român Emanuel Pârvu a prezentat cel de-al treilea lungmetraj al său, " Trei kilometri până la capătul lumii", un film dur despre ostracizarea și tentativa de aranjare a unui tânăr homosexual într-un sat izolat din Delta Dunării, în România.
Aerul răcoros și peisajele verzi ale acestor regiuni îndepărtate aveau toate ingredientele unei frumoase fabule de primăvară. Și asta face ca ceea ce se întâmplă în continuare să fie cu atât mai revoltător. Tânărul Adi(Ciprian Chiujdea) iese dintr-un club de noapte și întâlnește un băiat într-o scenă care, deși tactilă, unii ar spune că este perfect inofensivă. Când se întoarce acasă, fața și corpul lui Adi sunt umflate. Aflăm, împreună cu părinții săi, că a fost bătut din cauza homosexualității sale, ținută secretă până acum.
Și astfel începe o perioadă insuportabilă pentru tânăr și de neconceput în zilele noastre - și totuși filmul este plasat în zilele noastre. Filmul alternează între tatăl care încearcă să înțeleagă de ce fiul său a ajuns să iubească bărbații, mama care încearcă să pună situația pe seama alcoolului, tatăl agresorilor care își susține proprii copii și actul lor de "curaj" pentru salvarea și sănătatea societății, sau preotul local care se întreabă dacă nu cumva această devianță este rezultatul vaccinării împotriva Covidului și recomandă să se pună o Biblie sub perna lui Adi pentru a extrage spiritul malefic.
Emanuel Pârvu filmează o societate bolnavă și totuși atât de obișnuită, încâlcită în credințe de altădată, modelată de privirea celorlalți și de teama de a fi denunțat de vecin, torturată de corupție la toate nivelurile, până la poliție, care este mai degrabă înclinată să scuze faptele - și chiar să caute să le mușamalizeze - decât să găsească agresorii și să-i aducă în fața justiției. Tragedia și rușinea care se abat asupra familiei sunt egalate doar de violența cuvintelor pe care le primește Adi, deja distrus de loviturile fizice.
Închis (în sensul cel mai literal, în camera sa), el este actorul involuntar al unei scene de exorcizare violente și brutale, la cererea părinților săi, cu complicitatea preotului. Pentru a contrasta și mai mult cu această scenă infernală, regizorul român optează pentru cea mai academică punere în scenă, jucându-se cu marginile cadrului pentru a face să se scuipe speranțele tânărului prins în culpă și a surprinde masele joase ale călăilor.
În fața acestui dezastru anunțat, filmul oferă o rază de speranță sub forma tinerei Ilinca(Ingrid Micu Berescu), logodnica și acum confidenta lui, care îl ajută să respire adânc și să fugă fără să se uite înapoi.
