La Transfo Emmaüs Solidarité, Între două vertijuri, Gloria Friedmann își exprimă constatul și ne avertizează: "Totul se prăbușește"

Între două vertijuri, expoziția Gloriei Friedmann la Transfo, centrul cultural al Emmaüs Solidarité din arondismentul 10 al Parisului, reunește sculpturi și opere compozite în jurul unei priviri îngrijorate asupra umanității noastre, viitorului ei și a unui mediu amenințat. De vizitat gratuit între 25 septembrie și 21 noiembrie 2026.

„Este un avertisment și o constatare. Constat că, într-adevăr, totul se prăbușește.”

Vigilența marchează opera Gloriei Friedmann. Realizate din lut, ipsos, metal, pene sau cabluri electrice, sculpturile sale compuse au evocat de mult figura umană în toată complexitatea ei și pun sub semnul întrebării existența noastră în lume.

Observatoare uimită a prezentului tulburător, ea își desfășoară la Transfo un itinerar de lucrări ca o stare de spirit, o privire îngrijorată asupra umanității noastre și a devenirii sale într-un mediu amenințat.

Această expoziție manifestă este curatoriată de Yvon Le Mignan, coordonatorul centrului cultural Emmaüs Solidarité. Ea este însoțită de o broșură care include un text semnat de Philippe Dagen, criticul de artă, pe care artistul l-a ilustrat de asemenea.

Este prezentată de o echipă de voluntari și de persoane însoțite de asociație, care vă invită să discutați, «față în față cu amețelile».

Deschiderea oficială va avea loc joi, 24 septembrie 2026, între orele 18:00 și 21:00.

Expoziția, în programul de deschidere, între vineri 25 septembrie și sâmbătă 21 noiembrie 2026.

Intrare liberă și gratuită.

Despre artistul:

Născută în 1950, în Kronach, Germania. Locuiește și lucrează în Aignay-le-Duc, Franța.

Gloria Friedmann părăsește Germania pentru Franța în 1977. Auto-didactă și în principal profesoară de sculptură, această artistă prolifică își răspândește energia experimentală în practici cât se poate de diferite: pictură, instalație, fotografie, performanță sau video. Aspectul său proteiform, dar și spiritul său caustic pun în balanță gravitatea cu frivolitatea, într-un limbaj pe care îl cultivă într-un mod atât savant, cât și savuros. Luând de la un gen istoric – peisajul – despre care arta contemporană a sustras, la începutul anilor 1980 o recunoaștem prin instalațiile și performanțele sale ce au ca temă natura, pe care ea însăși o include ca „parte”. Însă este tocmai asupra naturii „non-umane”, cea existentă „în afara” ei însăși, după propriile cuvinte, asupra căreia se concentrează, în special asupra violențelor pe care le suferă. Lucrări precum Vagae Normandie (1983), alcătuită din parbrize sparte, sau Peisaj de iarnă (1986) se situează atât la distantă de o poetică a lexicului artei minimale, cât și într-o culturală a materialelor proprie Arte povera. Materii brute și neconvenționale îi transmit mesajul, iar ea îl vehiculează printr-o scenografie figurativă, ale cărei „scenarii existențiali” activează forțele antagoniste, fără nici o complicitate. Îmbinând ironia, parodia, incongruența, Gloria Friedmann dezvoltă logica unei metafore naturaliste, expunând piesele unei naturi reale, din a cărei memorie mută fragmente după procedura ready-made, pentru a restitui mai mult ideea haosului decât pe cea a unei armonii proverbiale.*

Abuzul de alcool este periculos pentru sănătate, consumați cu moderație.