Doar evocările unor trupe anume ne pot replasa în trecut. Dacă ai crescut în anii ’90 și rockul îți curgea prin vene în adolescență, cu siguranță ai ascultat în looping Garbage și Skunk Anansie. Primii au marcat incontestabil o întreagă generație, grație solistei carismatice Shirley Manson, și hituri nemuritoare ca „Stupid Girl”, „Queer”, „I Think I'm Paranoid” și „Push It”. Cel de-al doilea i-a încântat, de asemenea, zeci de mii de tineri iubitori de rock din anii ’90 prin vocea fascinantă a frontwoman-ului Skin, cu piese precum „Hedonism”, „Weak”, „I Can Dream” și nu în ultimul rând „Brazen”.
Primăvara aceasta, cele două formații emblematice ale scenei rock alternative au avut ideea grozavă să se reunească pentru a susține împreună o serie de concerte. În Franța, Garbage și Skunk Anansie au urcat pe scena Zénith de La Villette luni, 25 mai 2026. Iar adolescența lor s-a transformat în maturitate. În culoarele sălii pariziene, fanii au prins câteva riduri și păr alb. Totuși, toți afișează un zâmbet larg, nerăbdători să se reconecteze cu trecutul și să trăiască pe deplin această călătorie în timp. Însă rămâne o întrebare: care dintre Garbage sau Skunk Anansie va deschide reprezentația? Cui dintre cele două trupe i se va conferi onoarea să închidă seara?
Va trebui să așteptăm până la ora 19:50 pentru răspuns. La acea oră, Skunk Anansie își face intrarea pe scenă, în premieră. Nu va fi nevoie de nimic altceva pentru a declanșa răvășiri de bucurie în cooling-ul de din fața scenei și în tribună. Și este cu puternicul „Charlie Big Potato” ca Skunk Anansie să-și deschidă setul. În doar câteva secunde, formația britanică ne face să pierdem 25 de ani! E drept, anii au trecut, dar energia lui Skin pare intactă. Colaboratorii ei Cass, Ace și Mark Richardson sunt ei înșiși într-o formă excelentă în această luni seară.
Ca de obicei, Skin ocupă perfect scena și se distrează cu publicul. Cât despre vocea ei, nu s-a schimbat nimic. Încă la fel de puternică și precisă. Încărcați de un public în delir, Skin și colegii ei își continuă recitalul cu piesa ritmată „Because of You” urmată de „An Artist Is an Artist”, extras de pe albumul "The Painful Truth", ultimul album de studio al trupei. Cântăreața Skin își ia rapid cuvântul pentru a întreba (în limba lui Molière) publicul cum se simte. Strigătele nu au întârziat să apară, confirmând bucuria fanilor de a fi acolo. Cu accentul ei so british, cântăreața nu ascunde nici bucuria de a se reuni pe scenă la Paris.
Va trebui să așteptăm în jur de 20 de minute până atmosfera se mai ridică încă o treaptă, grație hiturilor pe care toată lumea le aștepta: « Hedonism (Just Because You Feel Good) », « Weak » și « Twisted (Everyday Hurts) »; trei piese care ne aduc aminte — pentru mulți dintre noi — de anii noștri de nesupunere și inocență. În tribune și în fața scenei, mâinile se ridică, iar corpurile încep să se miște.
După ce a trecut la piese mai noi precum "Cheers", "Love Someone Else" și "Lost and Found", Skin și trupa lui ne poartă înapoi în trecut, lansând binecunoscuta baladă "I Can Dream". Un cântec la fel de dinamic și chiar surprinzător în această seară de luni, pentru că Frah de Shaka Ponk s-a strecurat în peluză! Cei doi artiști au început să se slam-eze pentru câteva secunde, purtați de un public în extaz. După ce a urcat pe scenă, Skin și Frah s-au îmbrățișat. "I love that guy" spune atunci Skin, în fața spectatorilor bucuroși să fi asistat la acest moment destul de neașteptat.
Este cu excelentul « Little Baby Swastikkka » (1995) că Skunk Anansie decide să încheie setul său de aproximativ 1 oră și 10 minute, aplaudat cu căldură de fanii care par încântați să-și regăsească tinerețea de odinioară.
Iar procesul de reînnoire nu s-a încheiat încă, pentru că seara continuă cu Garbage, care pășește pe scenă la ora 21:35. Deși era anunțată ca "co-headlining", se vede repede că Garbage este cu adevărat capul de afiș al serii. Volumul, mai ridicat în timpul recitalului lui Shirley Manson și a colegilor ei, o demonstrează din plin. Am fi apreciat, de altfel, să avem aceeași forță sonoră și în timpul show-ului Skunk Anansie.
Diferit de Skin și gașca lui, care au ales să deschidă interpretând un hit din 1999, Garbage mizează pe noutate și începe spectacolul cu single-ul „There’s No Future in Optimism” (2025). Și lucrurile prind repede ritm. Dacă vocea lui Shirley Manson nu e la fel de precisă ca a lui Skin, solista scoțiană cucerește publicul cu hituri atemporale, precum „I Think I'm Paranoid” și apoi „Stupid Girl”, două piese-șlefuite ale anilor 90 pe care ni le doream să le auzim în seara aceea la Zénithul din Paris, pentru a face un salt jubilaor înapoi în timp.
Cu coada de cal multicoloră și pantalonul cu patch-uri, Shirley Manson pare să vrea să-și reia legătura cu tinerețea. În ciuda celor 59 de ani, artista nu și-a pierdut verva. Pe scenă, interpreta se învârte în cerc, ca o leoaică în cușcă. Artista nu ezită să-și adresse publicului. În această seară de luni, Shirley Manson își împărtășește bucuria de a susține turneul alături de Skunk Anansie. Artista scoțiană profită, de asemenea, să-și exprime recunoștința și să-și mulțumească publicul parizian pentru loialitatea de-a lungul tuturor acelor ani. Mai târziu în seară, cântăreața va adăuga, de asemenea, recunoașterea impactului culturii franceze. „Rămâi tare”, va spune ea.
Întoarcere către muzică și rock cu piesele Special și Vow, care pun din nou publicul în mișcare. Era deja foarte cald, dar temperatura crește încă o treaptă când, pe ritmuri succesive, răsună hiturile When I Grow Up, Push It și Only Happy When It Rains. Publicul tresaltă iar telefoanele se ridică în masă în fața scenei, în fața falezei și pe loje, pentru a imortaliza momentul. În sala Zénith, îl surprindem chiar pe Jennifer Ayache de la Superbus cântând câteva refrene.
În timp ce Shirley Manson avertizase că „The Day That I Met God” va fi ultimul cântec al recitalului și o parte din public se îndreptase spre ieșire, trupa a decis în cele din urmă să revină pentru un ultim cântec, „Cherry Lips (Go Baby Go!)”, cântat în cor de fanii din sală. După aproximativ 1h25, Garbage părăsește din nou scena de la Zénith pentru totdeauna, sub un val de aplauze.
Cu trecerea anilor, amintirile rămân, iar rockul anilor '90 a marcat fără îndoială o parte din adolescența multora dintre noi. În această seară de luni, datorită muzicii și energiei lor, Skunk Anansie și Garbage au reaprins în noi acel freamăt tineresc și acea vervă pe care credeam că le-am pierdut. Așadar, mulțumim pentru acea doză de fericire! În schimb, ne-ar fi plăcut ca Skin și Shirley Manson să cânte împreună un duet în acea seară la Zénithul din Paris.
Charlie Big Potato
Din cauza ta
Un artist este un artist
Dumnezeu te iubește doar pe tine
Rușine
Hedonism (Doar pentru că te simți bine)
Slab
Împletit (Rănile cotidiene)
Noroc
Iubește pe altcineva
Pierdut și găsit
Pot să visez
Da, e pur și simplu politic
Sparge locul
Micuță svastică
Niciun viitor în optimism
Ține
Gol
Cred că sunt paranoic
Fată proastă
Direct între ochi
Special
Ne-am întâlnit? (Vidul)
Jurământ
Calul de foc chinezesc
Băieții vor să se bată
Când voi fi mare
Apasă-l
Fericit doar când plouă
În ziua în care l-am întâlnit pe DumnezeuAmintește-ți
Buze de cireșe (Hai, baby, hai!)
