În inima arrondismentului 20, printre blocurile de locuințe, se ascunde o mică bijuterie. O relicvă, o capsulă a timpului care sfidează agitația urbană: Pavilionul Ermitașilor. Aceasta nu este o atracție strălucitoare, nu o emblemă tipic pariziană pe care o vezi pe toate cărțile poștale, ci mai degrabă un susur al trecutului, o „folie” din secolul al XVIII-lea care a scăpat miraculos de lăcomia orașului.
Pentru a o descoperi, trebuie să te aventurezi către cartierul Porte de Bagnolet, într-un colț neașteptat la marginea Parisului. Și acolo, în spatele unei porțiuni discrete, un mic grădină înflorește și ascunde un Pavilion. Pare a fi o casă de țară cochetă, desprinsă dintr-o gravură de Watteau, așezată acolo ca prin magie.
Este ultima amintire a castelului de la Bagnolet, o vastă proprietate de la țară care a aparținut Regentului Filip d’Orléans și apoi Ducesei de Orléans, Anne-Marie de Bourbon, în secolul al XVIII-lea. De asemenea, reprezintă un exemplu rar de pavilion din perioada Régence.
Imaginați-vă: în acea vreme, această zonă era doar câmpuri, grădini în stil franțuzesc și periferiii dese. Ducesa, obosită de protocolul de la Versailles și de fastul din Paris, se retrăgea aici pentru a savura bucuriile simple ale vieții rurale. În spirit bucolic, a construit acest mic edificiu, între 1722 și 1727, un ermitage unde veneau să bea ceai, să citească sau pur și simplu să se lase purtați de vise departe de agitația lumii.
Ceea ce impresionează când descoperi Pavilionul Hermitage este dimensiunea sa umană. Nu este vorba de coloane monumentale sau fresce impunătoare, ci de o eleganță subtilă. În interior, te întâmpină camere intime, decorate cu cherestea fină și picturi murale originale.
Din păcate, vizitele nu sunt frecvente pentru a intra în interior, însă puteți să-l admirați din exterior prin grilaje, pavilionul și gradina fiind vizibile în mare parte.
Această pagină poate conține elemente asistate de IA, mai multe informații aici.
